28
Iul
Ascensiuni…
Posted iulie 28, 2011 by cobrarappagrl in Uncategorized. Scrie un comentariu
M-am nascut… am crescut in orasul in care nu se intampla niciodata nimic, in care oamenii se cunosc intre ei fara sa le pese insa de asta, in care orice idee exprima acelasi mai nimicul…
Acolo, in orasul in care nu se intampla niciodata nimic, am invatat sa respir, sa cresc, sa visez, sa-mi doresc progresul spre o lume in care celorlalti avea sa le pese, in care aveam sa nu trec neobservata doar pentru ca fiecare e prea preocupat de propria persoana, doar pentru ca fiecare era remarcat prin orice altceva, decat prin puritate, inteligenta, inocenta sau altruism…
Am fost altruista in orasul in care nu se intampla niciodata nimic; am trait cu iluzia unor prietenii – menite mai apoi sa-mi infraneze ascensiunea spre insami mie…
Am fost copil in orasul in care nu se intampla niciodata nimic; doar ca sa mi se fure copilaria si sa mi se cultive ura – o ura constructiva insa, care m-a facut sa alerg cu orice pret spre a deveni ceva…ceva palpabil…
Azi, sunt o parte dintr-o lume mare, mult prea mare, mult prea mica… Azi am cunoscut ascensiunea intr-o lume in care poti sa ascezi mult prea departe… azi imi pierd iubirea, visurile si optimismul intr-o lume in care toti ofera atentie insa nimeni nu ezita sa-ti opreasca avantul sub scara lor…
Dar am trait o viata-ntreaga cu mine insami… legata de orasul in care nu se intampla niciodata nimic… voi urca singura … 
Like this:
Be the first to like this post.
M-am nascut… am crescut in orasul in care nu se intampla niciodata nimic, in care oamenii se cunosc intre ei fara sa le pese insa de asta, in care orice idee exprima acelasi mai nimicul…
Acolo, in orasul in care nu se intampla niciodata nimic, am invatat sa respir, sa cresc, sa visez, sa-mi doresc progresul spre o lume in care celorlalti avea sa le pese, in care aveam sa nu trec neobservata doar pentru ca fiecare e prea preocupat de propria persoana, doar pentru ca fiecare era remarcat prin orice altceva, decat prin puritate, inteligenta, inocenta sau altruism…
Am fost altruista in orasul in care nu se intampla niciodata nimic; am trait cu iluzia unor prietenii – menite mai apoi sa-mi infraneze ascensiunea spre insami mie…
Am fost copil in orasul in care nu se intampla niciodata nimic; doar ca sa mi se fure copilaria si sa mi se cultive ura – o ura constructiva insa, care m-a facut sa alerg cu orice pret spre a deveni ceva…ceva palpabil…
Azi, sunt o parte dintr-o lume mare, mult prea mare, mult prea mica… Azi am cunoscut ascensiunea intr-o lume in care poti sa ascezi mult prea departe… azi imi pierd iubirea, visurile si optimismul intr-o lume in care toti ofera atentie insa nimeni nu ezita sa-ti opreasca avantul sub scara lor…
Dar am trait o viata-ntreaga cu mine insami… legata de orasul in care nu se intampla niciodata nimic… voi urca singura … 
