Nu stiu cum sa percep nevoia asta sufocanta de tine, impresia parfumului tau vag asezat peste hainele mele, deja de acum multe ore… nu stiu cum sa percep absenta din ce in ce mai constransa de alte absente. Poate e doar nevoia pe care ai conturat-o ( tu in mine, ei in altele, ele in altii, altii prin altii ) de a avea ceva al meu, ceva care sa fie totul, un el care sa confunde cu eu, un el care sa ma defineasca ca fiinta… nevoia.
Ore fara tine. Clipe, secunde, minute, vesnicii – ca si cum universul ar fi o singura secunda in ale carei fractiuni trec nebuneste de la agonia creata de absenta ta cu care mi-e de-acum imposibil sa ma obisnuiesc spre absolutul conturat de fiorii care ma inunda cu fiecare gand despre tine. Orele fara tine nu exista, esti de cateva ore, de cele mai multe ori prezent. Prezent in fiecare celula a corpului meu, in fiecare secventa a reprezentarilor mele, in fiecare gand…
Asteptare. Agonie, extaz – clipe de imaturitate excesiva in care simt ca am puterea de a muta munti pentru a te atinge fara sa ma satur, fara sa ma gandesc la consecinte; clipe de ratiune ipocrita in care ma amagesc cu idei logice care-mi etaleaza un eu responsabil si matur, capabil sa treaca peste simtiri, elegant si diplomat, imbracat doar intr-o camasa – care inevitabil gandul meu nebun isi doreste sa fie a ta…
Sa trec peste tine in camasa ta? Doar ca sa am pretext de a ma intoarce, sa o inapoiez… M-as sufoca cautand pretexte sa ma intorc din nou, sa-mi adun curaj sa-ntreb: ai vreo idee despre ce-mi provoci? Poti sa estimezi macar ce simte fiecare atom al corpului meu sub influenta ta?
Visand la tine, uit sa traiesc. Uit sa respir, uit sa clipesc… Uit sa-mi ridic sau sa-mi cobor privirea. Uit de orice nevoie inafara de una: nevoia de tine…
Visand la tine, amplific absenta ta atat de prezenta. Visand la tine, invat sa fiu eu, uit sa fiu eu, ma pierd si redevin eu….
20 Dec
Dreaming…
Nu stiu cum sa percep nevoia asta sufocanta de tine, impresia parfumului tau vag asezat peste hainele mele, deja de acum multe ore… nu stiu cum sa percep absenta din ce in ce mai constransa de alte absente. Poate e doar nevoia pe care ai conturat-o ( tu in mine, ei in altele, ele in altii, altii prin altii ) de a avea ceva al meu, ceva care sa fie totul, un el care sa confunde cu eu, un el care sa ma defineasca ca fiinta… nevoia.
Ore fara tine. Clipe, secunde, minute, vesnicii – ca si cum universul ar fi o singura secunda in ale carei fractiuni trec nebuneste de la agonia creata de absenta ta cu care mi-e de-acum imposibil sa ma obisnuiesc spre absolutul conturat de fiorii care ma inunda cu fiecare gand despre tine. Orele fara tine nu exista, esti de cateva ore, de cele mai multe ori prezent. Prezent in fiecare celula a corpului meu, in fiecare secventa a reprezentarilor mele, in fiecare gand…
Asteptare. Agonie, extaz – clipe de imaturitate excesiva in care simt ca am puterea de a muta munti pentru a te atinge fara sa ma satur, fara sa ma gandesc la consecinte; clipe de ratiune ipocrita in care ma amagesc cu idei logice care-mi etaleaza un eu responsabil si matur, capabil sa treaca peste simtiri, elegant si diplomat, imbracat doar intr-o camasa – care inevitabil gandul meu nebun isi doreste sa fie a ta…
Sa trec peste tine in camasa ta? Doar ca sa am pretext de a ma intoarce, sa o inapoiez… M-as sufoca cautand pretexte sa ma intorc din nou, sa-mi adun curaj sa-ntreb: ai vreo idee despre ce-mi provoci? Poti sa estimezi macar ce simte fiecare atom al corpului meu sub influenta ta?
Visand la tine, uit sa traiesc. Uit sa respir, uit sa clipesc… Uit sa-mi ridic sau sa-mi cobor privirea. Uit de orice nevoie inafara de una: nevoia de tine…
Visand la tine, amplific absenta ta atat de prezenta. Visand la tine, invat sa fiu eu, uit sa fiu eu, ma pierd si redevin eu….
Posted by Ionut on decembrie 21, 2011 at 12:08 am
Foarte frumos …